De gât cu dacii liberi și etica
prin mâlul adus de viitură la Broșteni.
Tot întorc discuția asta pe toate părțile. Vreau să scriu despre daci, cușmele, lopețile, tatuajele și ordinele lor.
Despre cum o hoardă de oameni, cu tatuaje similare cu cele văzute prin fotografiile din fața parchetelor care anchetează interlopi, au venit să ne spună, nouă presei și oamenilor afectați de inundații „că la cât îi ceasu”. Că ei știu foarte bine ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și mai ales cine e de vină.
Oameni care încearcă să impună un narativ în fața camerelor de orice fel, am mai văzut…feri doamne, dar să vii să dai ordine oamenilor luați cu elicopterul din fața apelor, care de cinci zile caută în nămol bucăți din vechea viață, acestor oameni să vii TU să le spui ce trebuie să facă și cum să se dea puțin mai deoparte din treaba lor că trece președintele… asta oameni buni, asta e o abominație.
Rândurile astea nu sunt primele. Înaintea lor, în susul pagini mai sunt vreo patru paragrafe. Sunt începuturi false. Nu știu cum scriu alții, însă pentru mine e mai mereu foarte greu. Mereu abandonez textele de mai multe ori până să le dau vreun sens, iar apoi le tot recitesc și încerc să îmi dau seama dacă ce am scris are vreo noimă. Dacă merită să cer atenția cuiva. Dacă merit eu atenția cuiva.
[woah, easy partner că nu ești la psiholog!]
Revenind. Să vii să blochezi o întreagă operațiune, pentru a prosti niște oameni care au nevoie de un Dumnezeu, oricare, să ai tupeul să spui oamenilor care îți reproșează că îngreunezi eforturile de salvare a ce se mai poate că să termine cu prostiile și să meargă la muncă, asta, asta înseamnă să ai tupeu de borfaș.
Iar tupeul ăsta se transferă descreieraților de pe internet, cei care caută orice motiv să creadă că Dumnezeul lor e cel adevărat. Am văzut neghiobi care la o postare de pe internet ce înfățișa un localnic care reproșa că Georgescu nu a făcut absolut nimic concret acolo cum „se vede că e făcătură. se vede clar că omul caută scandal, are două camere pe el [care îl filmează], sigur nu e sinistrat. Și dacă era, trebuia să fie la muncă, nu la scandal”.
Aici suntem. Oamenii de pe internet îți predică ție adevărul trăit de tine. Iar dacă nu e adevărul pe care îl vezi și îl simți, atunci ești manipulat. Pentru mine e prima dată când văd treaba asta transpusă în materie fizică. Nebuni pe internet am tot văzut. Dar de data asta am văzut internetul fizic.
Inteligența artificială a prins viață și… e mai rău ca în Skynet!
Despre inteligență și lipsa ei, se pot scrie întregi biblioteci, tot degeaba.
[Ce ironic, nu?]
Hai să vorbim despre etică.
Aproape că mă dor fizic unele alegeri. Am știut din secunda unu că o să ajung aici. Personajul evenimentului de joi e antrenat mediatic bine. Chiar foarte bine. Știe să pară sfânt în fața camerelor. Au vorbit mult, înainte, despre ce trebuie să facă, cum, când.
And so it did.
S-a întâlnit cu credincioșii undeva deoparte, la adăpostul însemnelor creștine pe care le batjocorește cu bună știință, fix pentru a putea seta starea emoțională a maselor. Odată încălziți bine și indusă starea de fanatism, credincioșii nu mai au mamă sau tată. Scopul lor este să fie alături de președinte, de asta au venit. Pe sinistrați îi ajută Dumnezeu. Să îi ajute „mucușor” și după cum spuneau unii „să se ajute singuri, ce vin să ne spună că domnul președinte nu are ce căuta aici?”
[iar am deraiat, se pare că se ia]
Știam că omul și echipa lui will put on a show. And they did. Au intrat într-o curte acoperită de nămol, plină de oameni care munceau. Televiziunea prietenă a fost ajutată să treacă. Noi ceilalți am fost sfătuiți printre dinți că „lăsați! Unde mai mergeți? Mergeți și munciți ceva!”. Iar asta îmi spunea un domn cu o șapcă și ochelari mari de soare care îi acopereau bine fața, în timp ce îmi ținea mâna în piept.
Metoda clasică de a controla ce se vede.
Doar că eu am mai și citit lucruri și știu că „if your pictures are not good enough, you are not close enough”. Știam de ce merg și ce o să văd. O să văd pus în scenă „președintele nostru e singurul care a venit să ajute! Uite așa arată un bărbat adevărat!”.
Acum, etic vorbind what the hell should I do? Să nu fac poze? Să nu îi dau platformă? Puteam.
Să fac poze, să îi dau platformă? Am știut sigur că pentru o minte fără filtre îmi va fi greu să arăt fața unui actor foarte bun. De asta urlu pe toate gardurile că avem nevoie de educație pentru mase. Educație media în special. Mai are rost să zic? Ok o să o zic. Educație media făcută de profesioniști, nu oportuniști! Nu de loaze care adoptă niște concepte de dragul de a da bine prin rapoarte sau pe la oameni influenți. Educația media e responsabilitate, nu un joc de cuvinte la modă.
[hai că iar m-am aprins. Am niște frustrări pe anumite subiecte, se vede?]
Revenind. Dacă totuși nu făceam poze nu aveam șansa să încerc să găsesc crăpături în mască.
Did I though?
Nu știu. Chiar nu știu dacă am reușit să fac niște imagini care să arate realitatea. Realitatea aia reală nu de la televiziunea cu același nume. [Ironic,nu?]
Poate imaginile cu gărzile de corp care cer oamenilor care lucrează să se mute pentru a face loc actorului principal? Loc special ales pentru a fi văzut de camerele rămase în stradă?
Poate poziționarea lui chiar în fața pompierilor care făceau aceeași treabă, doar că na, acum și aici trebuie să lucreze președintele, așa că descurcă-te și tu cumva prin spate?
Am încercat în următoarele trei fotografii de mai jos să vorbesc despre modus operandi al celor veniți cu Georgescu. În prima „președintele ales” ajunge la o casă în care urmează să intre, iar în imaginea doi… „voluntarii”. În această casă nu era nămol de scos. Nu când am ajuns noi.
„Președintele”, gărzile de corp și „voluntarii” printr-o grădină afectată. Nu, nici unul nu a pus mâna să facă ceva aici pentru oameni. Toată lumea dădea sfaturi, despre ce ar trebui să facă cineva. „Să se facă!”.
Principala grijă era „siguranța președintelui”, care era poftit:
Am făcut și un rought caught video despre ziua asta. Acolo se vede mai bine hoarda de oameni care treceau filmând pe lângă casele și oamenii afectați. Video-ul nu a mai ajuns nicăieri. Editorii internaționali au decis să nu dea platformă omului. Probabil e o decizie mai bună.
Aici o mică bucată pe care o consider relevantă:
Eu am rămas cu un gust amar. Nu legat de fotografia de presă. I love doing this, telling the stories that need to be told, giving a voice to the voiceless.
Doar că uneori, manipulatorii sunt profesioniști, iar adevărul e prea bine ascuns sau astupat pentru a mai ieși la suprafață. Și de asta suntem unde suntem ca țară și încredere în presă este la nivelul la care e. Sunt vremuri complicate, iar noi pare că am obosit. Sper să fie doar o impresie.
On that note, de o perioadă bună mă gândesc să încep aici o serie educativă. Cu deep dive into photography, photojournalism and visual literacy. Mai mult decât am făcut-o până acum. Încă explorez idea unui paywall modic pentru această parte. O să revin pe tema asta, I think with this I'm just testing the ground.
Pentru astăzi atât.
Mulțumesc,
Saul
N-am să intru în povestea cu dezastrul mai mult decât merită.
Defrișări, mai mult sau mai puțin legale.
Construcții, mai mult sau mai puțin autorizate, ridicate direct în albia râului.
Doar 20% dintre locuințele din zonele afectate sunt asigurate. Diguri și baraje deloc, infrastructuri de apă-drenaj, regularizare debit sau mentenanță albie insuficientă.
Iar în amonte, gater după gater, depozit după depozit, ca un șir interminabil de erori.
Oare a mai văzut cineva stivele imense de bușteni antrenate de viitură care au coborât ca o cireadă nebună și au ras totul în cale?
Acolo, atunci, s-a văzut cât costă complicitatea, cât costă tolerarea ilegalităților, cât costă nepăsarea, cât costă lăcomia și, mai ales, cât costă prostia.
Să nu-mi cereți să simt chestii triste și duioase.
Când fiecare a știut și nimeni n-a făcut nimic, nu pot fi nici surprins și nici milos.
Supraviețuirea, nu aia de azi pe mâine, ci pe termen lung, este responsabilitatea fiecăruia, nu a altora.
Nu de alta, dar plouă și bate vântul de la începutul lumii, nu de ieri.
Dar la faza cu dacii liberi nu e cum zici.
Ce spui tu acolo despre „dacii liberi” te încadrează la patologia din capătul celălalt al cozii de mătură: „dacul liber” = „luxury beliefs”, respectiv discursul elitist post-identitar care respinge sau ridiculizează componenta dacică a imaginarului românesc ca „semn de rafinament”. O ideologie a superiorității culturale care semnalează distincție și rafinament intelectual prin negarea rădăcinilor, disprețuirea miturilor fondatoare și persiflarea moștenirii autohtone. Ideologia asta de sanatoriu de unde a fugit personalul medical, nu construiește o alternativă solidă, ci se definește mai degrabă prin ceea ce respinge. Practic acum asistăm la spectacolul ușor grotesc în care niște bolnăviori la creieri se cred superiori altor bolnăviori la creier.
Te-ai prins oare că lumea sănătoasă la cap, atâta câtă mai este ea, se crăcănează de râs când vă văd și pe unii, și pe ceilalți? Disforie de intelect minunată.
Știu că vei zice că realitatea de acolo din teren ni i arata cu cusme si barbi.
Sunt câțiva și din aceia. Dar echivalarea lor sau, mai precis, generalizarea ironic-depreciativă a sintagmei „dac liber” este una dintre cele mai insidioase forme ale dacofobiei contemporane.
Ceea ce pare o glumă, o etichetă folosită ironic în spațiile publice (inclusiv în presă), funcționează în realitate ca mecanism de discreditare.
Sub masca glumițelor ”telectualistice”, se propagă o stigmatizare generalizată a oricărei atitudini identitare, conservatoare sau, pur și simplu, nealiniate discursului hegemonic. „Dacul liber” nu mai desemnează un individ anume, ci devine o figură grotescă, construită ca țintă legitimă a batjocurii, ceea ce anulează din start orice dialog serios despre trecutul local, despre valorile simbolice ale istoriei sau despre locul comunităților într-o memorie colectivă coerentă.
Sintagma funcționează ca un filtru ideologic. Tot ceea ce nu intră în logica progresismului hedonist este împins spre derizoriu și catalogat, pe ton de superioritate, drept „dacomanie”.
Astfel, dezbaterea este descalificată prin sarcasm, iar argumentarea blocată de stigmat. Nu poți vorbi despre înaltele sfere ale cunoașterii cu un „lepros”, nu?
Dacofobia, în această formă, nu mai este doar o reacție la un mit excesiv, ci o formă activă de evacuare a memoriei și a identității.
În spatele unei ironii virale se ascunde un refuz sistematic al oricărui atașament față de tradiție, rădăcini și apartenență. Iar în cele din urmă, un dispreț rafinat față de comunitățile reale, pentru care istoria nu e un moft intelectual, ci o sursă profundă de continuitate și sens.
cel care recurge la această formă de discurs, este, de regulă, un individ educat, dar sălbăticit.
Cultivă ironia ca formă de superioritate, evită orice angajament identitar, confundă mitul cu minciuna și tradiția cu regresul. În spatele sarcasmului său se află frica de apartenență, dublată adesea (sau compensată mai bine zis) de o fidelitate oarbă față de ideologiile globale în care trecutul local nu-și mai are locul.
Dacă vrei să fii credibil las-o pe aia cu dacii deoparte. Mă rog, nici restul nu m-a convins, dar am zis că ai fost totuși acolo si, presupun, că nici jorjescu ăla nu e chiar răzuit de pe vreo icoană, că știi cum e cu politicienii.
Înțeleg că faci/ai făcut ceva presă caz în care sper ca și tu să înțelegi ce fel de presă avem și că educarea ei este imposibilă. Necrofagi fără principii și mai ales de-ai cuiva, nici nu contează cine.
Decredibilizarea este atât de profundă că pare infestată ceva la fel de nociv Serpula lacrymans. Tratamentul nu poate fi decât ceva similar cu cel împotriva zisei ciuperci.