Doza de frumos
O ploaie cât un plâns bun.
După ce toată ziua astăzi vremea s-a frământat cu niște nori care ne-au tot înconjurat, spre seară it finally came down. Fix ca atunci când îți tot găsești treabă și responsabilități, sperând că poate-poate scapi. Poate mai trece un rând de nori peste sufletu’ți și scapi.
Noi nu am scăpat. Frumos, ritmic, eliberator. O ploaie bună, de jumătate de oră cât să se elibereze năduful și tensiunea. M-a prins ploaia asta pe afară și mă bucur că am rezistat impulsului de a fugi zgribulit înăuntru. Am stat în schimb pitit sunt o streașină și m-am bucurat de proces. Ud. Rece. Puțin neplăcut, dar atât de necesar.
De sub aceeași streașină, mai ud la picioare, dar mai ușor la suflet m-am bucurat de cum soarele a dat o altă culoare și un alt rol norilor.
Că asta zic, în ploaie e ca în viață. Indiferent că vrem sau nu, mai e nevoie și de nori și ploaie. Am învățat pe la bunici cum e bine, mai ales vara, să plouă periodic, chiar dacă e sezon de făcut fân. Dacă se învârte vremea prea mult și nu plouă, ne așteptăm la furtună, iar asta nu e un semn bun. Mai ales atunci când viața te-a urcat în creste de munți.
La fel cum în copilărie, ascunși pe sub buhași [ia puneți mâna pe un dicționar de regionalisme] ne bucuram de ploaie și de norii transformați în frumos, acum m-am bucurat iar de ploaie și nori. Și ce sunt norii dacă nu urmele furtunii la care, după catharsis, te poți uita împăcat, sau poate chiar cu bucurie, văzându-i într-o lumină nouă.
Să fiți bine!
Saul