Doza de frumos #1
imperfect
Salut prieteni,
Cum sunteți? Cu ce vă lăudați? Nu vă lăudați? Păi ce… are you even alive if you are not bragging about how cool your life is?
Când eram eu în facultate se trăia acest FOMO legat de Facebook. Umbla printre noi [la fel ca ciuma neagră prin europa] această frică sintetizată simplu în „nu ai Facebook, deci nu exiști”.
Locul Facebook-ului a fost luat de Instagram, dar molima a rămas. Nu doar că a rămas, ci a și mutat [cu albele aș zice]. Acum nu mai e destul să exiști, ci trebuie să fii fericit. Fericirea e noul baseline, iar extazul noul țel de atins.
Mă uit cu milă [și puțină scârbă, că nu pot să vorbesc de ipocrizie și să fiu eu ipocrit la rândul meu] la cum ne „trăim” extazul pe Instagram. La cum orice mizerie de conversație cu cineva, interacțiunea cu copilul cuiva, cel propriu [God have mercy on their soul], orice, bă da orice trebuie pregătit, regizat, jucat, filmat și postat.
Mă uit scrâșnind din dinți la o armată de oameni care scrâșnesc din dinți zâmbind fals la telefon.
Zău că așa îmi îmi imaginez nemții care treceau Alpii îndopați cu pervitin. Zâmbind frenetic și plini de un entuziasm care îi mâna în acest demers dement.
[o carte tare interesantă pe subiectul ăsta e scrisă de Norman Ohler, iar pentru cei care vor să îl audă pe Moise vorbind despre asta, aveți video aici]
Dar hai să ne revenim din sevraj. În lumea reală, p’aici’șa, lucrurile tend to be boring at best. Dacă ne uităm bine la o zi, găsim monotonie în majoritatea formelor. Job-ul e ok, dar majoritar monoton, naveta la fel, scroll-ul pe telefon nu mai zic. Momente de frumos mai greu. Sau poate mai greu le vedem, că de aici m-am luat.
Cumva am realizat în ani că trebuie să mă învăț să mai văd și frumos. Cât de puțin și cât de neînsemnat. Am căutat și încă caut frumosul suprem, binele ăla, evenimentul ăla care îmi va schimba viața în bine, acel telefon care îmi aduce eliberarea de griji și stres. După ce am început să accept că nu vine, m-am uitat în jur și am decis să văd și să păstrez momente de frumos. Again, oricât de mici.
Cumva frumosul poate fi frumos chiar dacă nu îmi schimbă viața și mai ales chiar dacă nu e perfect. În lumea AI care tinde spre vizualul perfect cred cu tărie că imperfecțiunea ne va salva. Dar despre asta promit că vorbim altă dată.
Cu puțină frică de penibil, dar și cu scuza că „ei bine, e o platformă pe care trebuie să îmi permit să fac ce vreau” [doar nu suntem pe Instagram] vreau să fac un prim gest care probabil o să devină something regular, sau poate nu. Who knows? [ce sărăcia e cu atâta nevoie de certitudine?]
Doza de frumos imperfect, așadar:
Pentru astăzi, atât. Îți mulțumesc pentru timpul acordat!
Dacă ai un prieten care e interesat de astfel de discuții, te rog să îi dai un share! Acest newsletter e un proiect independent, pe care încerc să-l susțin din munca mea. Dacă vrei să-l sprijini, am deschis și varianta paid.