Garbage in, garbage out.
Salut și bine te-am găsit în noul an [?]
Nu știu dacă e luna, iarna, anii fără pic de respiro, prea mult social media [de ce nu toate la un loc?], dar simt că finally nu mai pot și cozonac.
Sunt într-un fel de blocaj. Creativ, social, existențial. Simt o nevoie uriașă de a fi lăsat în pace.
[eu știam de mic că Eustache e o personalitate spre care mă îndrept și nu un personaj fictiv].
Nu că vrea lumea prea multe de la mine, dar cumva am această presiune de a … ceva. Orice. De niște ani buni învăț constant cum să fiu un storyteller mai bun. Mă uit la lucruri care cred că merită povestite, aduse în față și încerc să fac asta. Am crezut mereu că publicul trebuie să știe, să vadă, să simtă pentru a lua decizile bune sau pentru a-și schimba perspectivele.
Doar că is anybody listening? Or better yet, is anybody even remotely interested in any of this? Și chiar dacă răspunsurile sunt da, care e totuși rezultatul final? What’s the point of any of this if there are far greater tragedies taking place? When the world is burning, why should you care about „good photography”? [there is even a greater level of nihilism, just hold on to your hat]
What percentage of images that we see are even photographs, nowadays? How about in 3 to 5 years? Nu vin să întreb câte din imaginile pe care le vedem, fotografii reale sunt făcute de fotojurnalisti că riscăm să ajungem de mână cu cititorii lui Dante Alighieri la faimoasa poartă.
My point is că there seems to be no point.
Pentru astăzi atât!
Mulțumesc pentru timpul tău!
[go you! :> ]
Ca să citez din every profă de Română măcar odată „ce a vrut să spună autorul?”. Eu vin însă și mă întreb „de ce a ajuns nefericitul în acest punct?”.
Garbage in, garbage out!
Nu mai folosesc social media de ceva vreme pentru altceva decât pentru a vedea ce produc fotografii și agențiile foto, niște scroll prin memories pe Facebook și trimis de reels la o mână de prieteni [ce bine că majoritatea nu citesc ce scriu aici și nu pot comenta…]
În rest stau, la fel ca oamenii de vârsta mea, pe Youtube, Radio Cultural și mult prea puțin prin cărți de vizual.
Cu toate astea am realizat că intacke-ul meu de mizerii e foarte, foarte mare [vă rog să nu îmi trimiteți sfaturi și diete. Been down that road]
Deznădejdea asta că „oricum nu schimb eu nimic” și faptul că nu prea mai pot produce nimic mi-au dat de gândit. Mă uitam zilele astea la ceva imagini produse acum doi ani și m-am surprins bucurându-mă de „frumos”. [dacă te uiți la imaginile mele vezi de ce am pus ghilimele la frumos]
Ce binecuvântare, totuși. Să consumi vizual pentru plăcerea de a-l consuma. Să produci vizual pentru a fi consumat, nu utilizat. Să îți permiți să exiști nu să trăiești cu un scop, cu praguri și deadline-uri. M-am surprins find surprins de frumos.
Evident că în secunda doi am început să mă întreb de ce nu am astfel de momente mai des? Ce naiba am făcut de am ajuns în punctul în care nu mă mai pot bucura de „frumosul vizual”?
Seems to me că am uitat să consum intențional și asta nu pare să îmi facă deloc bine. [toate cărțile alea care analizează tot felul de oameni, curente, stiluri și moduri de a vedea, nu au fost cumpărate degeaba, huh Saul? 8-| ] În numerele paid o să încep să prezint și cărți pe care le-am găsit în aria vizualului. Nu îmi propun recenzii de carte, ci mai degrabă capete de idei și ață de care să poți trage dacă îți atrag atenția.
Where in the world was I going with this?
Traversez o perioadă ciudată, de lipsă de sens și scop. Din multe motive, am realizat că ce consum îmi afectează mult starea.
When everything is available on your plate, the right choice is never obvious. So probably my advice is to be mindful of what you put on your plate! [sau na, vezi tu că doar ești mare de acuma! ]
De data asta e chiar atât pentru astăzi!
Saul
Dacă ai un prieten care e interesat de astfel de discuții, te rog să îi dai un share! Acest newsletter e un proiect independent, pe care încerc să-l susțin din munca mea. Dacă vrei să-l sprijini, am deschis și varianta paid.