Notă informativă

Hai salut,

În ultimele zile am avut pe Instagram o serie de imagini din 2024 cu credincioșii romano-catolici care sărbătoreau Floriile. De când am decis că le postez mi-am propus să și vorbesc puțin despre ele. Ce am văzut, ce și de ce am fotografiat.

Încă nu sunt sigur care este abordarea potrivită aici. De obicei sunt două moduri de a spune o poveste [și cele vizuale evident]. Prima e cea cronologică. Aici se pleacă de la un status quo, personajele apar pe parcurs, încep să se vadă conexiunile dintre ele, apare conflictul iar ,evident, la final un deznodământ sau ceva de luat acasă pentru cititor.

Metoda doi [pe care am descoperit-o când mă educam să devin fotojurnalist] este aceea de a începe cu cea mai bună imagine. Pumnul în stomac. Cârligul sau „the opening scene”. Ideea aici este că ești obligat să termini tot cu o imagine la fel de bună. Dacă nu, ajungi să mă oprești pentru a nu-mi oferi nimic. E fix ca în bancul ală în care un român, un american și un german călătoresc cu avionul, iar la un moment dat motoarele încep să cedeze pe rând. Situația devine dramatică iar cei trei încep să caute modalități de a scăpa. Doar că ce să vezi, la final pilotul reușește să aterizeze în siguranță cu cei trei încă la bord. [Păi ce-ai făcut mă nene?]

Acestea fiind zise, let’s talk photography.

Pe lângă un depiction of un-altered reality mi-am permis aici să mă uit la puțină simbolistică. Iar dacă eu am văzut-o, bineînțeles că am vrut să o transmit mai departe. Nu sunt expert în dogmele religioase ale romano-catolicilor, dar știu de rolul central pe care îl are Fecioara Maria. Înțeleg că e văzută ca mijlocitoare între biserică și Dumnezeu. Un fel de conducător al bisericii, un lider în urma căruia vin preoții și clerul.

M-am bucurat mult că procesiunea a avut loc în zona monumentului Eroilor Aerului, astfel m-am putut folosi de povestea pe care monumentul o spune, pentru a o integra în povestea pe care o spun eu. Ai acele două personaje care pot vorbi despre două tipuri de om sau despre dualitatea stării umane. Take it as you feel.

Evident imaginea doi trebuie să vină să ne ofere puțin mai mult context. Și imaginea mea doi fix asta face. Se bazează mult pe conceptul de one picture story.

Reprezentanții cultului romano-catolic sunt văzuți în timpul procesiunilor de Florii:

Evident când vorbim despre religie înțelegem că există diferențe de gândire între cei religioși și cei mai puțin religioși sau care sunt straightforward atei.

Evident cele două poziționări pot arăta diferit. Una poate fi distantă. Poate curioasă, poate admirativă. De privire de pe margine:

O altă poziționare, e clar cea activ distantă. Sau poate una de disonanță totală față de sistemul de credințe sau motivația credinței. For some, the entire belief system can seem pure madness:

Clarification break! În imaginile astea apar oameni pe care eu îi folosesc drept personaje pentru a ilustra niște idei, pentru a evidenția niște sisteme de credință pe care le întâlnim în societate. Evident că legătura fiecăruia cu religia este personală și mai ales necunoscută mie. Imaginile sunt o reprezentare a realității pe care am văzut-o, nu o interogare personală a celor fotografiați.

Știu că știi toate asta, but just putting it out there.

[Puterea fotografiei e aceea de a avea rol dual. Imaginea îți arată bucăți de realitate, dar îți dă posibilitatea de a rezona. De a te vedea pe tine în situația respectivă.]

Revenind la story, ziceam la început că povestea trebuie să te lase cu ceva. Something to go home with. Un răspuns la întrebarea „Bine, bine. Și pe mine cu ce mă ajută asta?” [trăim într-o lume tranzacțională. Din păcate nu poți cere omului timp și să nu îi oferi nimic.]

Răspunsul la această întrebare eu îl văd în două cadre.

În universul ăsta ciudat, suntem niște suflete care vin și pleacă. Cei mai fără de noroc rămân în urma celor care pleacă mai repede. Când destui, sau importanți încep să plece, toată joaca asta de-a viața devine o treabă foarte ciudată și fără sens. Religia, prin dogmele, tainele și obiceiurile ei ne poate da niște coping mechanisms. De exemplu avem momente fixe, periodice în care sărbătorim moartea. Religia dă un sens unui lucru care, quite frankly nu are niciun sens. E o oportunitate bună de a mai vorbi cu sufletele care au fost norocoase și au plecat înaintea noastră. Religia devine o supapă care face viața bearable.

În alte piepturi religia e văzută ca singurul motiv pentru care suntem aici. Scopul vieții este acela de a curăța sufletul pentru ascensiunea finală în rai. Nimic de aici nu este mai important decât credința în cel răstignit.

Viața e privită în straturi. Jertfa supremă. Sângele care mă protejează și mă curăță ca mai apoi sufletul meu să se poată prezenta curat. Alb. Ăsta e sensul vieții!

Dacă ar fi să spun o poveste în imagini, cam așa as spune-o.

Pentru astăzi atât,

Saul

Dacă ai un prieten care e interesat de astfel de povești, te rog să îi dai un share!