What we’ve missed while mindlessly consuming content. #2
Salutare,
E timpul pentru o altă recapitulare a lucrurilor care au trecut peste sau pe lângă noi. Am pregătit o selecție de imagini care cred că merită câteva secunde de atenție.
A trecut o săptămână de la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Despre situația de acolo s-a scris și o să se mai scrie, eu o să mă rezum la imagini. Începem cu Reuters care publică un material tare fain. Cum propaganda se folosește de nevoile de bază ale oamenilor pentru a-i manipula.
Politico a prefațat alegerile cu ilustrația asta de toată lauda.
Despre ziua alegerilor trebuie să recunosc că nu am văzut tare multe. Nici nu cred că e neapărat nevoie. Din fericire nu au fost lucruri care să impună fotoreportaje. Totuși, lecții sunt peste tot. Cum să gândești ca un fotograf de agenție, de exemplu, putem învăța de la Vadim Ghirda. Am văzut preluate la noi următoarele imagini. Ambele foarte diferite semiotic, ambele spunând o poveste diferită.
Prima e, pentru mine, o imagine clasică a procesului electoral din țările ex-comuniste. Construită pe straturi, imaginea ne arată o femeie în vârstă care votează. Imaginea poate trece ca un simplu instantaneu sau poate servi ca o poză pentru istorie. Totul depinde de rezultatul de la finalul zilei. Dacă numărătoarea arată o tendință pro-europeană, imaginea e bună pentru a vorbi despre importanța alegerilor pentru diferitele categorii de vârstă, mai ales dacă imaginea e parte a unei galerii.
Pe de altă parte, imaginea poate vorbi despre o mobilizare puternică a generațiilor mai în vârstă pe care publicul mare le-ar asocia cu votanți pro-Rusia. Evident că vorbim de biasuri aici și nu avem cum să știm ce a votat subiectul, dar asta nu schimbă calitatea imaginii.
În definitoriu e o imagine dominată de trecut. Tradiție. Frică even. Fie că vorbim de frica de trecut, fie că vorbim de frica de a nu pierde acel trecut.
O altă imagine tare bună pentru agenție e cea de mai jos. Aici vedem o babușcă care a mers la vot împreună cu ceea ce noi putem percepe ca un nepot. Dacă sus accentul era pe trecut și cum votantul ar putea acționa din frică, (frica de schimbare sau frica că schimbarea nu o să vină niciodată), aici vorbim de speranță. But again. La momentul fotografierii nu știm încotro merge țara, așa că Vadim surprinde realitatea cu viitorul în minte. La final de alegeri, imaginea vorbește despre o generație care înțelege importanța momentului. Importanța pentru ea dar mai ales pentru generația foarte tânără așa că o implică. Activ. E acel tip de implicare care te responsabilizează. În trecut, spun bătrânii, că exista această „instituție” a pietrei de hotar. Ce rol avea ea? Clar să definească granițele între proprietăți. Doar că piatra de hotar are și o poveste mai puțin idilică. Din interacțiunile cu bunici, ai mei sau ai altora, am înțeles că exista o tradiție puțin ciudată. Când se stabilea hotarul, la montarea pietrei de hotar participau mai multe generații, copiii primeau o corecție fizică „pe care să o țină minte”. Practic aveam părinții din ambele neamuri care aduceau copii acolo, apoi [îi băteau ca pe hoții de cai] pentru a evita viitoare conflicte. Într-o societate puțin mai educată, vedem că avem tendința de a implica generațiile viitoare pentru a le transmite importanța a ce se întâmplă.
Revenind la imagine. Ea poate servi două narative, ambele corecte. Generația veche le vorbește copiilor despre trecutul lor, asigurându-se că acest gest este impregnat în memorie ca fiind foarte important. Care este „direcția” pe care generația veche o oferă celei noi? Rămâne să vedem, dar imaginea asta, această bucată de adevăr, e foarte utilă în ambele cazuri.
Hai să trecem puțin peste ocean, would you? America e în convulsii. Personal cred că asistăm pe viu la decăderea unui alt mare imperiu. Istoria ne arată mai multe, dar e primul pe care îl trăim noi, milleniali. [Doamne, câte ne mai dai?]
Și nu, nu mă bucur deloc. Poate las asta să se înțeleagă din ce am mai scris, dar nu. Nu mă bucur să văd cum se schimbă balanța de putere. Cea mai puternică armată a lumii pare că începe să o ia pe drumul Germaniei din 1930 iar noi restul nu suntem pregătiți pentru așa ceva. În cel mai bun caz putem spera la o implozie. Lucru care duce la o schimbare de forțe în geopolitica globală. [Chiar nu vreau să învăț chineza, fraților!]
Back to our favorite monarchy. Pardon, democracy. ‘Merca’s most frat boy of all is now the secretary of war. La finalul selecției săptămânale a celor mai bune imagini, Getty Images pune o frumusețe de fotografie. O imagine emblematică a oamenilor la costum, „gealați” care folosesc armata pentru ași măsura … egoul. E imaginea clasică a omului la costum care trimite oameni să omoare alți oameni doar pentru a se putea lăuda că are … tărie de caracter.
Din același spectru, aceiași conducători au avut un moment de stand-up comedy în fața celor care conduc direct cea mai mare armată a lumii. I think it’s safe to say that they bombed.
Evan Vucci are o galerie foarte faină pe tema asta. Omul e câștigător de Pulitzer și a constant provider powerful imagery.
Tot in the US and A administrația e in shutdown. Și apare din nou întrebarea. Ce fotografiezi când nu se întâmplă nimic? Cum vorbești despre o inacțiune?
Uite cum au făcut-o fotografii americani:
Multe imagini „stock” cu clădirea Capitoliului, simbolul Guvernului Federal. Soarele care apune si vorbește despre un sfârșit, statui care privesc în disbelief spre Capitoliu sau imagini mai directe cu gratii suprapuse peste clădire.
Washington Post vine cu imaginea asta faină într-o analiză despre pierderi financiare. The light, the figure, the relationship between the figure/statue and the person they are all… ce trebe! Îl avem pe Abe, cel înțelept, lumiat grandios într-o relație de „mentor - învățăcel” cu un reprezentant al average american. E o replică clasică a imaginilor în care vedem omul care urcă muntele pentru a cere înțelepciune de la „cel luminat”. E o metaforă faină despre cum americanul de astăzi caută înțelepciune la cei pe care îi știe mai competenți. [E o metaforă tare faină, ce să ne mai tot atâta ni?]
Despre imaginea de mai jos, ce mai poate fi spus? Some stories just write themselves. Tatăl cel abuzator, își forțează fiul bully să sune părinții copiilor pe care i-a băgat în spital pentru a-și cere scuze. De ce face tatăl asta? Nu, nu pentru că înțelege că a greșit sau pentru că vrea să își schimbe fiul, doar că părerea vecinilor ăia bogați e importantă pentru el.
[Ai fost vreodată pus de părinți să suni ceva rudă sau naș pe care nu l-ai văzut niciodată, but hei e Crăciunul și „îți rup urechile dacă nu faci cum îți spun”? this is you and them now, feeling old yet?]
„Use them as training grounds” - Președintele vorbind despre state care nu au votat cu el. I’ll leave it there. Imaginile vorbesc destul. Carlos Barria e fotograf pentru Reuters și are o galerie tare faină despre Portland. Preferatele mele sunt imaginile doi și șase din galeria de mai jos.
Getty publica o altă serie tare bună, tot de acolo. Prima și ultima sunt again, my favorites.
Termin numărul de astăzi cu câteva ilustrații. Bune, foarte bune toate.
Pentru astăzi, atât. Îți mulțumesc pentru timpul acordat!
Dacă ai un prieten care e interesat de astfel de discuții, te rog să îi dai un share! Acest newsletter e un proiect independent, pe care încerc să-l susțin din munca mea. Dacă vrei să-l sprijini, am deschis și varianta paid.